sâmbătă, 21 martie 2009

Tu!...

Aş dori să fac o leapşa, cu oricare citeşte acest blog... oricare îl deschide ş-îl închide... Aş dori să vă creaţi o scrisoare care să o "trimiteţi in trecut" tot vouă... pe vremea cănd eraţi mai tânăr... Cine doreşte să răspundă la leapşa mea, să spună în comment sau mail, oricum citesc eu pe la cine apuc...

Deci tema: " O scrisoare pentru sufletul vostru din trecut" spre să aud în curând :)

                        Dragă Tu,

            Citing această scrisoare, iţi vei pune câteva intrebări, doar te cunosc cel mai bine... îmi imaginez şi încep şi să îmi amintesc prin ce ai trecut, la vârsta la care ai primit scrisoarea... probabil că am trimis scrisoarea prea devreme, la vârsta asta nici buletin nu ai, sper că o să poţi să înţelegi ceea ce incerc să îţi explic.

            Eu sunt ceea ce tu ai fost, şi tu vei fii ceea ce eu sunt... Nu vreau să te afectez în nici un fel, nu vreau să iţi schimb religia, sau să îţi schimb viitoru’ spunând numerele de la loto, în final tot pe "noi" ne schimbam vreau doar să iţi arăt, cum o persoană perfectă pentru vârsta ta, trăieşte într-o lume perfectă, pentru reclamă, si imperfectă pentru realitate... Cum trebuie să devoluezi, cum o minte pură şi inimă fericită, trebuie să ajungă să se înegrească şi să se înveninească, pentru a se alinia acestei lumi, acestei epave fără pânze... vei vedea cum va fii, le vei trăi şi le vei suporta, le vei scrie şi le vei povesti... Totu o să înceapă, de la o intrebare simplă, care te va schimba pe viaţă, o intrebare la care majoritatea nici nu vor să se gandească... "De ce?"... De ce e ceru albastru? De ce pământu e acolo? ... De ce eu?

            O să ajungi să te urăşti, să devii complexat de orice, să crezi tot ce se minte, să îţi faci vise pe care trebuie să le ucizi... şi să iţi faci coşmaruri care trebuie să le trăieşti... şi în final să trebuiască să continui, să continui in minciună şi dispreţ, în fiecare zii să speri la ceva mai bun, să speri in miracole, să speri în minciună...

            O să ajungi să te urăşti, când vezi cum lumea ţi se duce de sub picioare... să uiţi de credinţă, si să te bagi in umbră, să nu mai fii observat, să fii lăsat în pace...

            Pe parcursu’ vieţii o să te schimbi mult prietenu meu... o să îţi alungi personalitaţile la o parte... şi o să încerci să devii ceea ce ai vrut să devii, să trăieşti ceea ce mereu ai visat... Treptat, an cu an, lună cu lună, zii cu zii, secundă cu secundă... acel vis se indepărtează, şi dat uitării, se depune un strat solid de ceaţă... un strat ce te atinge şi pe suflet... şi îţi lasă sufletul insângerat şi o cicatrice mare după impact ce creşte în fiecare zii... şi cu timpu’ uiţi pentru ce mai munceşti, pentru ce mai iubesti, pentru ce mai trăieşti...

            Prieteni tăi te vor ajuta, te vor sprijini mereu şi te vor uita... şi duşmani te vor urâ numa pentru că zâmbeşti, şi vor incerca să îţi ia şi ultimul zâmbet, să profite de naivitatea cu care încerci să trăieşti, societatea te v-a impinge in prăpastie doar pentru că tu vrei să stai la marginea ei... cunoscânduţi defectele, ţi le accepţi, şi mereu incercând să ţi le îmbunătăţeşti, mereu vei esua, obsesiile te vor cuprinde, şi infăşca intr-un cearceaf mare, din care nu vei ieşi uşor... Vei căuta şi nu o sa găsim nimic, vei merge şi nu o să ajungem nicăieri... Vei dori să nu regreţi şi o sa regretăm totu...

            Nu doresc să te speriu de cuvântul viaţă, ci doresc să te intăresc, să mă intăresc, pentru ea.... joacă cărţile şi aruncă zarurile, caută războiu' să poţi găsi pacea, dar trăieşte şi zâmbeşte, munceşte şi tândăleşte...

            Incercând să cautăm răspunsuri la o intrebare simplă, ne izbim de ziduri imposibil de dărâmat... Imposibil dar adevărat, raţiunea care ne ridică până la stele dar din păcate ne şi coboară sub pământ, neputând să evadezi din inchisoarea asta, neputând să mă duci intr-un loc mai bun, te izbeşti de pereţi, ca să sufar eu, te arunci din copac, ca să îmi rup eu piciorul, nu vrei să regreţi nimica, ca să regret eu totul... Dar tot tu vei fi trist ca să fiu eu fericit, te vei otrăvi ca să fiu eu imun, şi te vei obosi, ca să fiu eu odihnit...

            Nedorind să schimb eu nimica, voi schimba totul, dar nu şi traiul... incep în vag să îmi amintesc ... şi realizez când mi-am atins apogeul, când am muşcat din tavan, cum mi s-a înviorat inima, şi cum incercam să văd lucrurile frumoase de pe lume, să văd sânu lu' Avraam, aşa cum vrea lumea, dar nereuşind, vedeam numa ce Acel Dumnezeu a creat, haosu şi moartea ce a răspândit şi îmi amintesc cum decadenţa m-a atins, şi mi-a îngreunat inima, cu boală, mi-a îngheţat venele şi înveninat arterele...

            Cu toate, eu zâmbesc şi gândesc... iţi multumesc, că trăiesc...

                                               O să ne intâlnim, Cu drag, Tu...

           

 

 

18 comentarii:

  1. incitanta propunere;;)o sa raspund la ea numai sa gasesc inspiratie;;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesantă propunerea, cred că am să preiau această leapşă, nu ştiu dacă voi răspunde la ea mai devreme sau mai târziu, să vedem. Ideea este excelentă... Mă intrigă deja...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc pentru comenturi şi sper să vă citesc scrisorile voastre cât se poate de curând

    RăspundețiȘtergere
  4. nicule,facem o leapsa? :P

    RăspundețiȘtergere
  5. O sa incerc sa fac si eu asa o scrisoare..dar nu zilele astea..pt ca am f multe pe cap..dar in curand^^
    insa el,cel din trecut, nu mai exista.Poate doar o mica parte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ok..
    Am scris.
    Putin, dar cam atat am sa-mi spun, momentan, mie, din trecut

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule, fiecare isi ia cate o masca, unii din considerente de protectie, de "socializare", de integrare intr-un mediu. problema e ca, in timp, unii se identifica complet cu ea iar partea autentica, atata cata a fost, dispare cu totul. trebuie sa fii constient cand iti joci rolul, daca nu vrei sa dispari ca actor :).
    asa incat, ca intr-un teatru, vei cunoaste o sumedenie de masti, de roluri, mai putin persoanele din spatele lor.
    Problema sau lectia drumului propriu ar fi, in my opinion, cel putin in prima parte a vietii, descoperirea de sine, a felului de a fi, de a reactiona, a "propriului". pentru asta se cere curaj caci necesita o lupta cu mediul si sabloanele lui. e, in general, greu sa rezisti mediului (din pacate exista si un "spirit de turma" adolescentin) si foarte greu sa nu te minti pe tine. putem insa sa ajungem sa ne "aproximam', sa stim astfel cine suntem, ce putem cere de la noi, ce am putea avea de gand cu noi, in ce mediu ne simtim bine, ce preocupari ne caracterizeaza. in ultima instanta, disfunctionalitatile propriei vieti, cele care ne apartin, vin din contradictia intre ce suntem, ce facem, ce vrem sa facem.
    oricum o viata plina tine de o evolutie continua. asemeni unui grafic, omul ar trebui sa incerce sa tinda "asimptotic" la +infinit.
    am i right? din spirit de fronda, specific varstei, ai putea incerca sa ma contrazici. persoanele care au mereu dreptate sunt detestabile, zau asa :)

    RăspundețiȘtergere
  8. btw, uitasem... felicitari pentru scrisori. si mai uita-te peste niste grafice, nu strica. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Interesanta provocare,dar,din pacate,eu nu am avut timp decat sa citesc scrisoarea ta!Poate k intr-o zi voi scrie si eu!

    RăspundețiȘtergere
  10. Acel Dumnezeu, a creiat din haos : pamant, ceruri, a despartit apele de apa si ce e mai important, a creiat: viata, la superlativ as zice eu, dupa ce am citit biblia.Citeste-o si....mai vb.

    RăspundețiȘtergere
  11. mi se pare mie sau nu ai cam dat pe aici de ceva vreme:-??...mm

    RăspundețiȘtergere
  12. Servus Gaby, am avut niste probleme si nu am avut prea mult timp la dispozitie, dar o sa incerc sa ma intorc in blogosfera cat mai de curand :) keep in touch

    RăspundețiȘtergere
  13. greu...da descopar casa ta virtuala...esti printre primii oameni cu care am interactionat in blogosfera...interesanta provocare...trebuie sa meditez intradevar

    RăspundețiȘtergere
  14. scrisorile sunt demodate pentru acest secol,majoritatea vor sa foloseasca twitter,astfel incat sa nu le scape niciun detaliu din viata lor(nu sunt majoritatea)

    RăspundețiȘtergere
  15. Servus Cooh, normal n-am spus ca am scris ceva la moda, ci doar mi s-a parut un mod mai accesibil sa spun oamenilor ca ceva e distrus la mijloc si un Dumnezeu nu o sa vina sa ii salveze... am intrerupt legatura totusi din pacate cu blogosfera deoarece nu am mai avut nici inspiratie nici starea de spirit(sa fiu serios timp) dar voi scrieti ca eu va citesc cu fericire blogurile celor cei ce au avut vointa sa lase un raspuns si multumesc tuturor pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule, aceste scrisori trebuiau continuate. Cine știe ce ai pe cap, poate te pregătești de vreun examen (detest examenele astea, nu te lasă în pace) dar mai scrie și pe blog. Integralele (nu țipa te rog când citești acest cuvânt...) mai îmbină-le cu câte o proză. Altfel viața e uscăciune. Trebuie și poezie, chiar și în timpuri sărace.

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga Anonim, mereu ma incanta sa vad ca mai vizitezi blogul meu mort de 1 an de zile imediat, nu am mai scris si nu cred ca am sa mai scriu, viata ma impinge de pe o stanca fara scrupule, iar eu imi pierd orice vlaga, orice dorinta, orice scapare... Lumea ce va citi va spune "Esti dement sa crezi asa ceva" dar sunt incolacit de o anaconda, care ma strange mereu mai tare cand incerc sa ma zbat, imi e ca sunt inghitit cat de curand si nu-mi va parea rau pentru mine, ci pentru cei din juru' meu care si-au pus o speranta... Matematica, o iubesc, niciodata nu-mi va fii scarba de ea, doar ca mi-a luat furtuna casa intreaga nu doar caramida... M-am lasat prea mult pe mana destinului si pot spune "Destinu e mai rautacios ca viata, pentru ca numa oameni slabi cred in destin, cei puternici mereu vor incerca sa il confrunte"...
    Mi-a spus alt anonim Marti: "De ce nu mai scrii", raspunsu meu: "Nu mai am inspiratie"... Nu va fii niciodata vb de inspiratie... Mintea mea urla "Mereu va fii ceva sa scriu, dar orice as scrie nu va fii placut lumii". Cine stie draga Anonime, poate ca imi alinti orgoliul meu de wannabe-scriitor doar sa-mi dai un motiv sa continui sa lupt impotriva sarpelui... Cu bine si cu alte ocazii...

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai? Spune acuma, sau menţine pacea pentru totdeauna...